OCHI ALBAŞTRI - 11. MIHAI

OCHI ALBAŞTRI

Roman.

Cap. 11

MIHAI

Cărările fericirii.

1970-1971

Vara 1970 – toamna 1971, subiectul de scenariu de film „Cărările fericirii”.

MOTO:

“Nebunii deschid căile pe care calcă apoi înţelepţii.”

Carlo DOSSI

„Comedia este arta de a-i face pe oameni să se bucure de existenţă.”

Geo SAIZESCU

„Nu există nici frumuseţe, nici adevăr fără curaj.”

Nicolae IONEL

„Dacă vei juca rolul unui geniu, vei deveni unul.”

Salvador DALI

„Valoarea unui om rezidă în ceea ce dă el şi nu în ceea ce este el capabil să primească.”

Albert EINSTEIN

1. „Scriitorul nu este creatorul, ci martorul lumii prin care trece. Dacă ar fi fost creată de scriitori, lumea ar fi arătat cu totul altfel.” 2. „Nimic în afara talentului nu se primeşte în dar şi nimic nu se plăteşte mai scump decît darul acesta.”

Ana BLANDIANA

DECAMERONUL, 1 -

CUIUL LUI PEPELEA

Prelucrare după o snoavă populară românească.

Parodie şi fabulă.

A fost cîndva un om frumos,

Isteţ, iubeţ, sărac, hazos –

« Bun gospodar, cu toate celea -

Totuşi, sărac, bietul Pepelea. »

El, într-o bună zi se-arată

Îndrăgostit lulea de-o fată,

O fată mîndră, ca o zînă,

Frumoasă foc, s-o iei de mînă,

Să cumperi lumînări de ceară

Curată şi s-o pui la scară,

Să o cununi şi la altar

Cu-acel Pepelea, om ştrengar.

Iar fata nu s-ar fi codit,

Dar tatăl fetei, om sucit,

Nu vrea s-audă de flăcău,

Că-i sărăntoc şi de neam rău.

“ - Măi, moşule, faci trabă proastă,

De nu-mi dai fata de nevastă. »

« - Mai puneţi pofta-n cui, băiete,

Că toate satele au fete !… »

« - Atunci, dacă-i aşa anume,

Am să-mi vînd casa, plec în lume!”

“ - Ţi-o cumpăr eu!” – zice-acel tată.

« - Bine, ţi-o vînd, dar ia-o toată,

Din cheutoare-n cheutoare,
Afară doar de-un lucru mare…

Acela, nu ! – un cui de lemn,

Bătut în casă ca însemn,

Pe partea dinspre răsărit –

Pe-acela să mi-l laşi înfipt. »

« - Ei, şi de ce ?! » - se miră moşul.

« - E pus anume de strămoşul –

O moştenire din părinţi,
Nu-l dau nici pe un car de sfinţi !
Hai, bate palma, facem pactul,

Tu scoate banii, eu scriu actul ! »

Omul dă banii şi se face

Un act pecetluit şi… pace !

Iar cel cu fata cea frumoasă

Se mută la Pepelea-n casă –

Pridvor, odăi încăpătoare,

Ferestre mari, strălucitoare,

Cu-mprejurime de livadă

Şi acareturi prin ogradă.

Le erau dragi toate acelea,

Numite « casa lui Pepelea »,

Dar lui Pepelea, drag ca pragul,

Îi era cuiul, cît ciomagul,

Cui – lemn de fag – bătut iţit,

Pe partea dinspre răsărit.

A doua zi, să vezi belele :

Vine Pepelea. « - Ce-i, Pepele ? »

« - Păi, am venit, acilea, eu,

Să-mi pun căciula-n cuiul meu, »

Iar omul cam strîmbă din nas,

Dar învoiala l-a rămas ! -

Si-apoi ce mai putea să facă,

Dacă aşa s-a scris în joacă ?!

A treia zi – la fel – belele:

Vine nebunul. « - Ce-i, Pepele ? »

« - Păi, am venit acilea eu,

Să-mi iau ce-am pus în cuiul meu. »

Şi-apoi aşa, mîine aşa,

Punea Pepelea ce avea,

Cîte ceva sau lua pripit,

Din cuiul de la răsărit,

Cui zdravăn, fain, un cui de lemn,

Bătut de moşu-său însemn.

Şi să vedeţi treabă isteaţă :

Se întîmpla de dimineaţă,

Cu pusul luat şi luatul pus,

Taman cînd omul era dus

În sat, la tîrg, să are gruiul…

Acasă, fata, cui şi şuiul.

Şi fata avea grijă ca

Să nu i-l scoată careva,
Cuiul acela pricopsit,

Din partea dinspre răsărit –

Nu vrea să piardă acel cui…

De ce? Ghiciţi, că nu vă spui ! –

Nu pot, nu vreau… să vreau, nu ştiu –

Pepelea a rămas tot viu,

Casa rămase în picioare

Şi în perete cuiul mare:

Pepelea-ndrăgostit de cui

Şi fata după… cuiul lui.

Dar nu prea mult, căci într-o zi,

Prin sat o nuntă se porni:

Pepelea s-a-nsurat « acasă »

Şi-a luat pe fată de mireasă,

Fată cuminte, păzind cuiul,

În casa ce-o vînduse şuiul.

M-am dus la moş c-o vorbă – spui :

« - Prea bine, moşule Băcui,

Ce te-a făcut să îţi măriţi

Fata cu unul fără minţi ?
Tocmai cu-acela din zăluzi,

De care nici nu vreai s-auzi ? »

« - Ce m-a făcut ? – zise Băcuiul –

Păi, cuiul lui Pepelea, cuiul !…

Îi zic, ast’ vară, ălui prost,

Că-i prea glumeţ şi n-are rost…

Dar el, rîzînd: “Scăpare nu-i!

Dă fata, că mai am un cui!”

Şi ca să ştiu că nu glumeşte

Mi-arată « cuiul », voiniceşte :

Avea nărodul căscăui

Un ditamai piroi, nu cui.

De-l mai vedea şi fata mea,

Se-ngreuna cum de-l vedea.

Geaba mă luam de viaţa lui,

Că pofta nu se pune-n cui.

Şi mi-ar fi zis : « Neică Băcuiu,

Îţi las şi fata, las şi cuiul !… »

Sau : « Joaca s-a sfîrşit, e gata,
Rămîi cu cuiul, eu cu fata!”-

M-ar fi lăsat bătrîn, nebun,

Cu ochii pironiţi la drum,

Neputincios, c-un cui folos,

De rîsul lumii, dar băţos…
Aşa că m-a rămas – nu pot,

Să nu-i dau cuiul, fată, tot ! –

Îi dau şi haina de pe mine,

Să mîntui treaba asta bine :

Nebunul poa’ să-mi ia şi pielea,

S-o puie-n cuiul lui Pepelea.

Însă să ştii : povestea toată

Nu-i doar c-un cui, ci două, iată.

Am pus-o, zău, de mămăligă –

« Cine nu riscă, nu cîştigă ! »

Savin BADEA

LUPTA VIEŢII

Copiii nu-nţeleg ce vor;

Aplînge-i cuminţia lor.

Dar lucrul cel mai laş în lume

E un bărbat tînguitor.

Nimic nu-i mai de rîs ca plînsul

În ochii unui luptător.

O luptă-i viaţa; deci te luptă

De dragoste de ea, cu dor.

Pe seama cui ? Eşti un nemernic

Că n-ai un ţel cutezător.

Tu ai pe-ai tăi ! De n-ai pe nimeni,

Te lupţi pe seama tuturor.

E tragedie-nălţătoare,

Cînd, biruiţi, oştenii mor,

De sunt eroi de epopee,

Cînd braţul li-I biruitor.

Comediant e cel ce plînge,

Şi-i un neom, că-i dezertor.

Oricare-ar fi sfîrşitul luptei,

Să stai luptînd că eşti dator.

Trăiesc acei ce vor să lupte ;

Iar cei fricoşi se plîng şi mor.

De-i vezi murind, să-i laşi să moară,

Că moartea e menirea lor.

11.2. DIALOG.

NEFERICIRE. Aflînd că soţul o înşală, Vera Czermak din Praga s-a aruncat de la fereastra apartamentului pe care-l ocupa la etajul trei. A doua zi, o scurtă notiţă înserată într-un ziar central anunţa că tînăra soţie se află internată în spital cu uşoare contuzii survenite în urma căderii ei , chiar pe soţul cu pricina… care a murit pe loc.

(Ştirea s-a dat prin 1970, dar a fost republicată în Almanahul „Dragostea şi Universul” pe 1987-1988, pag. 263.)

ŞAH.- sau cum ar creşte frunza unui lotus sau nufăr peste un lac dacă s-ar tot dubla:

Nassir trebuia să primească 18x10 la puterea 18 (adică 18 urmat de 18 zerouri) boabe de grîu. Această cantitate super-uriaşă ar reprezenta 8 (opt) recolte anuale adunate de pe întreg globul pămîntesc (inclusiv munţii, oceanele, pustiurile şi regiunile polare), adică 12x10 la puterea 11 metri cubi de grîu (numai un metru cub conţine doar 15x10 la puterea 6 boabe). Pentru înmagazinarea unei asemenea cantităţi de boabe, ar fi necesar un hambar lat de 8 metri, înalt de 3 metri şi lung de 50 milioane de km., adică Pămîntul la Ecuator de 1250 de ori! Numărînd cîte 2 metri cubi de boabe pe an, adică 30 milioane, unui om i-ar trebui 6x 10 la puterea 11 ani, adică 600 miliarde de ani, ceea ce este cu adevărat super-super-fantastic! Iată în ce ar consta „modesta” răsplată solicitată de nassir regelui său, amator de şah!

(După „Magazin”, din 14 ianuarie 1989).

LISTA CAMPIONILOR MONDIALI DE ŞAH:

„Neoficiali” dar larg acceptaţi şi recunoscuţi:

1. Howard Staunton
2. Adolf Anderssen
3. Paul Morfy

Declaraţi oficial campioni:

4. Wilhelm Steinitz (1866-1894)
5. Dr. Emanuel Lasker (1894-1921)
6. Jose Raul Capablanca (1921-1927) – nu Casablanca!
7. Aleksandr Alehin (1927-1935 şi 1937-1947)
8. Dr. Max Euwe (1935-1937)
9. Dr. Mihail Botvinik (1948-1957; 1958-1960 şi 1961-1963)
10. Vassili Smîslov (1957-1958)
11. Mihail Tal (1960-1961)
12. Tigran Petrosian (1963-1969)
13. Boris Spasski (1969-1972) S-a întîlnit cu Robert Fischer şi în 1972 la Belgrad.
14. Robert Fischer (1972-1975)
15. Anatoly Karpov (1975-1985)
16. Garri Kasparov (1985-
17. Vladimir Kramnik

Campionii FIDE după Garri Kasparov:

18. Aleksandr Halifman
19. Vishwanathan Anand
20. Ruslan Ponomariov
21. Rustam Kasimdjanov
22. Veselin Topalov

A se citi romanul „Campionul de şah” şi „Muc cel mic”

Ţolescu. Cojocaru.
„Cărările fericirii”.
Transferul. Nea Jean. Staicu.
„Cu mîinile goale!”
„ – Ştiu!”

51. ŢOLESCU.COJOCARU.

52. "CĂRĂRILE FERICIRII"

„CĂRĂRILE FERICIRII”.

SUBIECTUL DE FILM

Craiova, 02.09.1970

Către:

Studioul Cinematografic

„Bucureşti”

Bd. Gheorghe Gheorghiu-Dej nr. 65, Sector VI, Bucureşti

Subsemnatul Badea Savin, domiciliat în Craiova, str. Brazda lui Novac, bloc F7, scara 1,etaj 9, ap. 39, sînt autorul subiectului de film, care poartă următorul:

MOTO:

„Fericiţi cei ce se nasc în revoluţii!”

Eugen JEBELEANU

Doresc confirmarea primirii.

Cu salutări tovărăşeşti, autorul,

Ing. BADEA Savin (semnătura)

Textul subiectului de film:

MOTTO:

„Fericiţi cei ce se nasc în revoluţii!”

Eugen JEBELEANU

Subiectul de film:

CĂRĂRILE FERICIRII

GENERIC:

Pe ecran – indiferent de vîrstă, de moment sau de loc – îndrăgostiţii îşi caută în palmă “drumurile vieţii”… În euforia lor, fac senzaţionala descoperire a unor perfecte îngemănări, regăsind în ele « cărările fericirii » dorite.

De ambele sexe, două mîini împreunate acoperă ecranul, pe fundalul cărora, apar în prim-plan cîteva imagini simbolice, estompate, închipuind un poem închinat mîinilor : mîini care lucrează, mîini care mîngîie, mîini care scriu etc. ; mîinile care clădesc prin MUNCĂ fericirea.

Şi peste toate aceste imagini, cuvintele genericului rememorează titlul, artiştii, colaborările şi regia.

PARTEA I-a :

“INOCENŢE”

In plin război – martie 1942… Eroul filmului, MIHAI PAŞCANU, a venit pe lume la şapte luni: 1 kg şi 800 grame de carne vînătă.

E ţinut în sticle calde – copil rahitic. Bătrînul medic nu speră ca din ghemotocul acesta să mai iasă un om întreg. Părînţii sînt însă fericiţi: tatăl, GELU, are 37 ani, iar mama, AGAPIA, 20.

La un an, copilul nu poate sta pe şezut, la un an şi trei luni abia se ţine pe picioare, iar la doi ani se dezvotă brusc, armonios şi merge de-a-mai-mare dragul.

Cînd copilul are un an şi jumătate, barza îi aduce o surioară – pe LUDMILA, născută normal.

În aprilie 1944, pe timpul unui groaznic bombardament se întîmplă să-i moară, de bătrîneţe, străbunica, şi tatăl, profund impresionat, hotărăşte ca Agapia să plece cu copiii la ţară, la părinţii lui.

…Săpau la vie. Pe fetiţă era s-o muşte un şarpe, care li se strecurase copiilor în strachina cu lapte, întărîtat de lingura neştiutoare a băiatului. Întîmplarea se termină cu bine, fără nici o gravă urmare, în afară de spaima trasă, datorită prezenţei de spirit şi curajului unei vecine. Se numeşte VALERIA (18 ani) şi e căsătorită cu OREL (20 ani), plecat pe front într-un război nedrept.

După evenimentele din 23 August 1944, Orel, în trecere prin ţară cu divizia « Tudor Vladimirescu », beneficiază de o permisie şi petrece scurte clipe de vrajă cu soţia sa, Valeria. Apoi plecă la gară, în căruţa cu care se întorc acasă (pentru scurt timp) Agapia, Mihai şi Ludmila.

În mai 1945 se naşte DORELA-CRISTINA, fruct al dragostei dintre Valeria şi Orel. Femeia (mama) e deznădăjduită, la gîndul că Orel e mort, căci n-a primit nici-un rînd de la el, de pa front. Mihai, reîntors ca oaspete al bunicilor săi de la ţară, devine martorul novice la naşterea Dorelei.

În octombrie 1945, în chiar ziua cînd a împlinit doi ani, Ludmila moare de scarlatină şi este înmormîntată cu o caleaşcă albă, trasă de patru cai albi. În ziua înmormîntării soră-sii, Mihai ocupă acelaşi pat de spital (rămas liber în ziua aceia), avînd aceiaşi boală,. Locul de veghe al mamei este preluat de bunică – mama mamei. Tatăl disperat, renunţă la serviciile medicului nepriceput şi apelează la bătrînul pensionar, care asistase naşterea copilului.

După acea boală grea, Mihai e salvat, dar rămîne chinuit de lipsa surorii dragi. La întrebările lui insistente, părinţii sfîşiaţi de durere, explică fiului minciuna că pe Ludmila lui au furat-o « caţanii » (adică ţiganii) « care au dat-o altei mame s-o crească ».

În ianuarie 1946, iarna la derdeluş, Mihai întîlneşte o fetiţă, strigată « Ludmila!” de către mama ei. O urcă pe sănioară şi i-o aduce mamei sale, zicînd că a găsit-o pe sora lui. Agapia explică noii sale vecine comportamentul curios al băiatului. Femeia

53. TRANSFERUL. NEA JEAN. STAICU.

54. "CU MÎINILE GOALE"

55. "- ŞTIU!"

„Umanismul socialist presupune realizarea fericirii personale în contextul făuririi fericirii întregului popor”. (Programul PCR de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism)