OCHI ALBAŞTRI - 5. CIOMBE

OCHI ALBAŞTRI

Roman.

Cap. 5.

CIOMBE

Armata.

1960-1973

1 mai 1960 – 12 august 1973, perioada militară.

Convocări : 1 iulie 1963 – 15 august 1963, la Arad şi la Timişoara ; 1 august 1965 – 30 noiembrie 1965, la Bacău, Rîmnicu Vîlcea şi la Turnu Măgurele.

MOTO :

DECAMERONUL, 2 -

GRADELE MILITARE

Prelucrare după „LA BLAGOVEŞTENII” de Mihail LUNGIANU ( prima snoavă) din

„RAMURI”, ianuarie-februarie, 1943.

Repovestire în versuri, parodie.

Se dedică Mamei-Mariţa, spre veşnică pomenire, o ţigancă bătrînă cu ghioc, care m-a salvat de la moarte, cu ceaiuri de plante medicinale, după ce medicii s-au declarat neputincioşi în faţa unui icter negru şi m-au trimis acasă nevindecat, pradă morţii, cînd aveam doar 11 ani - Mama-Mariţa n-a avut numai ştiinţa tămăduirii, ci şi iniţiativa salvării mele.

O ţigancă crăcănată
Avea un dănciuc mişto,
Soldăţoi pe la armată,
Într-un loc cu gard maro –
Nu departe, lîngă vatră,
Poţi să mergi pe jos, colo.

A nebună, dimineţa,
Prinse-o mreană în belciug
Şi-o băgă-ntre ţîţe ţaţa,
Să i-o ducă lui Dănciuc -
Iar cînd se săltă şi ceaţa,
Avea zece, ca pe drug.

Şi plecă-n oraş, ca popa,
Pe cărare – pas de drag –
Pîş-grăpiş şi tropa-tropa,
Cale lungă, pe ciomag! –
Obosită, zice: „ - Hopa!
Fac popas aici sub fag.”

Cornu-n traistă şi pe-o rînă
A dormit ca un buhai –
Mai dormea şi-o săptămînă,
Da-i intră în cur un pai.
La cazarma „De-la-stînă”
A ajuns, cu chiu, cu vai!

Vede ţaţa un ostaş
Stînd de gardă-n faţa porţii:
„ - Aulio, ce uriaş,
Cal abraş – să moară morţii! –
Bă, Petrică, grad fruntaş,
Dă-te-ncoa’, în faţa Sorţii!…”

„ - Ce e ţaţă?…” „ - Ce să hie? –
Iaca, bre – îi turuieşte -
Am venit cu veselie
De la iaz c-o ţîr’ de peşte,
De Blagoveştenii, fie
Danciului, cică pofteşte!”

„ - Au trecut Blagoveştenii!…”
„ - Aulio, zici bine, Petre! –
Cum sorbea cu mirodenii,
Saramura, bre, cumetre! -
Amu-nghite fierotenii,
Noduri, bolovani şi pietre…

Prăpădii cu trepădatul…”
„ - O înghite ghionturi, ţaţă,
I-o fi dînd, din milă, altul,
A mîncat şi are greaţă!” –
Rîde cu sughiţ soldatul,
Vesel, dis de dimineaţă.

„ - Ghionturi, zici? Ptiu, măiculiţă,
E-nghionteală la armată?! –
Înghiontit ăi fi tăliţă,
El nu face şmotru, bată-l!
Nu aleargă, chisăliţă
Dă pe cap la alţii-ndată…”

„ - Vai de mine, ce-i feciorul,
De-i boier? E d’on fruntaş?”
„ - Mare-i ! Tare-i! Cu toporul,
La fruntaşi le zice „ Marş!”.
Lui cu teamă-i dau onorul,
Că le dă la gură caş!”

„ - Atunci o fi d’on căprar?…”
„ - La căprari le crapă capul…”
„ - O fi d’on sergent?” „ - Măcar…
La sergenţi le-arată hapul.
Îi stau smirnă.” „ - N-am habar,
Nu mă taie păstîr-napul!…”

Vede baba alt puţoi
De soldat în faţa porţii –
Strajă stînd pe locul doi:
„ - Cal abraş – să moară morţii!…” –
Dau taclalele-napoi:
„ - Dă-te-ncoa’, în faţa Sorţii!…”

„ - Ce e, ţaţă?…” „ - Ce să hie?…”
„ - O fi, machea, d’on major…”
„ - Aş! Să vezi copilărie,
Pe majur îl dă, bre, Flor,
Cu magiun şi pe călcîie!…”
„ - Nu ştiu ce e, ga, să mor!…”

Vede baba alt holtei,
Ce de strajă stă prezent.
Presupune Sîn- Andrei:
„ - E d’on sublocotenent?…”
„ - Ai zburcat, soldatu’ trei,
Nu e su-lu-co-ti-nent!

Ăstuia îi dă ciorbeală,
La ciordeală, su’ palton,
Zeamă acră, covăsală,
Un pişat, s-avem pardon,
Şi să vezi, tu, milogeală,
Pe su’ scări, pe su’ cotlon!…”

„ - O fi vr’un locotenent…”
„ - Lo-cu-ti-nent nu e, pică!
Ăsta-i cu abonament
La beut şi mîncărică.
Judecă şi fii atent!”
„ - Nu ştiu, ţaţă, nici de frică!”

Vine şi-un Sultan pe patru:
„ - Doar n-o fi d’on căpitan?”
„ - Ăsta cere şi pe dracu’,
Vrea omletă de hultan!
Şi cum rîde? Ca la teatru!
N-ai ghicit. Eşti prost, Sultan.”

Hop, şi Rică, mai pe seară:
„ - Nu cumva o fi maior?” –
Zice cinciul, de ocară,
Prea mirat, bănuitor.
„ - La maiori le dă papară,
Dar arar…” „ - Nu cred.” „ - Să mor.!”

„ - N-am habar.” Soldatul şase
Se aşază-n post şi el e
Înciudat şi o descoase:
„ - Locotenent-colonel e?”
„ - Nu, lui ăsta-i dă la oase.
Vrea lichior… Lichea, Fănele!…”

Fănel sus pe cer priveşte
Cum cad stelele răscoapte:
„ - Număr gradele pe deşte,
N-am habar şi-i miez de noapte.”
Rîde baba şi porneşte
Taina şi cu schimbul şapte:

Domn’ Mitică, scund şi chel,
Dă ocol şi o îmbie:
„ - Nu-i aşa că-i colonel?”
„ - Ăsta-l roagă colonie
Să îi dea pe-un degeţel
Din sticluţa sidefie”.

„ - Trei mîrtani şi-un cîine copt!,
Eu mi-am luminat bostanul –
Zice sentinela opt,
Mădălin, ditai cîrlanul –
Să mă tai, de nu e moft:
Toboşar e barosanul!”

„ - Gogoşar?!… Bă, minte scurtă,
Cînd îl vede pe Dănciuc,
Bucuros se bate-n burtă,
Să-i dea lapte şi-n papuc!
Danciu-i face capul turtă
Şi dă-i ghionţi la mameluc!…”

La amiază, ora două,
Vine negrul costorar -
Un ţigan e-n postul nouă,
Zis Ranglo, un tip şucar!
Iar afară dă să plouă.
„ - Ar fi, ţaică, bucătar!”

Sare baba: „ - Mînca-te-aş!
Bre, Ranglo, Sultanul Porţii,
Bucătar e, şmecheraş,
Cel mai cel – să moară morţii! –
Să-ţi pun pilă, bulibaş,
La castron de zece porţii!…

Danciu-i şeful: „Lasă vorba,
Că-ţi dau lingura” şi, poc!,
Îl pocneşte cu cociorba,
Mama mamii lui de porc!
„Că-ţi dau strachina şi ciorba,
Numai dacă stai pe loc.””

Ranglo rîde: „ – Dup-amiază
Vine-n post, căci momentan
E la popotă, dă varză
Ca sarmale la cazan.
Ţaică, ai dănciuc de vază,
Cel mai brava din ţigani!”

La taifas, la adăpost,
Una, alta, timpul trece…
Intră şi Dănciucu-n post –
El e sentinela zece,
Dar gagiul n-ar fi prost –
Arămiul e berbece !

„ - Pupă-l muica, Danciu’ meu!,
Am plecat de vineri seară;
Bată-l Domnul, drumu-i greu,
Un pîrlit de drum de ţară.
Şi m-am rătăcit mereu,
De-am dormit prin ger, pe-afară.”

„ - Ce e, maică?…” „ - Ce să hie? –
Biata mamă îi zîmbeşte –
Păi, să vezi ce comedie:
Ţi-am adus o ţîr’ de peşte,
De Blagoveştenii fie –
Că Dănciucul meu pofteşte!…

Dar m-am luat cu taina, mamă,
C-un ostaş, cu alt ostaş,
Şi mi-au spus, să bagi de seamă,
C-ai fi prost, c-ai fi codaş,
Ba căprar sau, Doamne ia-mă,
Vreun sergent majur, trupaş.

Alt pîndar, un repetent,
Te-a dat fericit la dracu’,
C-ai fi su-lu-co-ti-nent,
Căpitan, maior, spanacu’…
Colonel sau, pe moment,
Gogoşar – ditai dănacul!

Două zile şi-nc-o noapte
La taclale dac-am stat,
N-am mîncat nici stele coapte,
Şi nici turtă, nici păsat;
Îmbucai, pe apucate,
O ţîr’ peşte, de-l stricat…

Ce rămase, l-am păstrat!” –
Baba ia din sîn un peşte,
Care pute de stricat,
Pute-pute, de trăzneşte! -
Iacătă-l, peşte sărat…
Ia-l, că poate-ţi trebuieşte!”

„ - Ce să hie? Hoit e! Pute!” –
Îşi dă greţuri ăl ţigan.
„ - Ia-l şi dă-l prin ciorbă iute;
Nu se simte la cazan.
Că-l mănîncă vreun răcute…
N-ai prin curte vreun mîrtan?

În majuri şi-n toţi căprarii,
Să dea guşterii în ei!
Toboşarii, gogoşarii,
Coloneii, cei mai cei -
Dar-ar turcii şi tătarii,
Mama mamii lor de zmei!”

Iaca vine ca muscalul
Un căprar puţin diliu,
Îşi frînează iute calul
Şi se zbiară la gagiu:
„ - Cînd soseşte generalul
Să mă chemi să viu să-l ţiu!”

Dup-un sfert apare insul,
Un bondoc înmiresmat
Cu parfum pe tot cuprinsul
Şi cu damf, ca omu’ beat;
Umblă baba după dînsul:
„ - Pe-unde dracu’ ai umblat?

Că te căută fiert căpraru’,
Ăl încălicat şi şui.
O-ncurcaşi!… Îmi dai sutaru’?
Să te scap din mîna lui!”
„ - Mamă, zău, e ghinăraru’,
Şi cu el să nu te pui!”

„ - Să trăiţi!”, zice, ca parul,
Ăl Dănciuc spre general.
„ - Lasă asta, dă-mi paharul…
Va să vin’-un amiral!
Să-l primească spirt căprarul,
Da’ să-l suie şi pe cal.

Să pui masa în Dumbravă,
Lîngă rîu, la Trei-Arţari.
Să-mi aduci vînat la tavă
Şi o Grasă de Cotnari -
Te-ai ales după ispravă,
C-un conced’ de zile mari.

Ia pe hoaşca a bătrînă,
Cazarmeaz-o, dă-i păpic,
Iar de vrea să stea la „Stînă”,
Poţi s-o ţii, nu zic nimic.
Eu aş vrea să mai rămînă,
Să ne joace din buric.”

„ - Ha, că bine zici matale!
Să-ţi dea baba în ghioc!
Mă faci „hoaşcă”, mareşale?
Te fac praştie, ghindoc!
N-ai habar ce geamparale
Ştie baba cînd ia foc!”

Ia ţiganca pe Dănciucu’
Şi-l descoase „ce şi cum”:
„ - Uită-te la zăbăucu’,
Ce vipuşcă, ce costum!
Să te văz că-i iei ciubucu’
Şi te-mbraci ca el, parfum!”

Generalul pleacă-n grabă
Cu Dănciucu, braţ la braţ,
Îndemnat să-i facă treabă,
Că-i flămînd şi cu nesaţ.
Şi-o cafea să puie, slabă,
Dar fierbinte şi cu zaţ.

Pleacă Danciu’. Socoteşte:
„Ce mai bucătar vestit!”
Ia putoarea lui de peşte
Şi-o aruncă la gătit.
„Fericit cine-l găseşte!…
De se prinde, m-am prăjit!”

…Pe la şase, jos, pe malul
Rîului, pe ududoi,
Vizitează amiralul
Pe bondoc, cu încă doi -
Regele şi mareşalul –
Şi chiolhanul e în toi!

„La Stînă” – denumire glumeaţă dată unei cazărmi imaginare.( În realitate, exista un oier care îşi păştea oile pe lîngă Cazarma „La Cetate” din Arad).

Savin BADEA

L-A „FĂCUT” PE LOCOTENENT

Între admiterea la facultate şi primul an de studenţie, Antonie Solomon (primarul Craiovei) a fost militar în termen la o unitate de jandarmi. Şi cum el era „cel mai instruit şi dezgheţat la minte”, după o lună de armată, i s-a dat comanda plutonului din care făcea parte. În timpul unui program de pregătire în Valea Fetii, l-a avut ca supervizor pe un locotenent de la altă companie, care nu prea-i avea la inimă pe „teterişti” (militari „tineri cu termen redus”), pentru că ei făceau numai nouă luni de armată. După ce ofiţerul i-a „culcat”, „sculat”şi le-a comandat „ – Aviaţie inamică la joasă înălţime!” şi multe altele, de i-a scos din minţi pe ostaşi, Solomon s-a simţit obligat să intervină. Astfel, după ce au acţionat la comanda „Fuga marş!”, au ajuns din Valea Fetii pînă în Valea Roşie. Cînd au primit comanda „Pas alergător!”, au mîncat nori, din Valea Roşie pînă în cazarmă, primarulde acum zicîndu-le militarilor de atunci: „Bă, alergaţi! Hai!” Atfel, l-au lăsat pe locotenentul furios la mare distanţă, ofiţerul ajungînd în unitate la 20 de minute în urma plutonului. S-a recunoscut învins, după mulţi ani, cînd Solomon i-a cununat fiica: „Mi-a spus la nunta fetei că a fost o lecţie pentru el. Aspră, dar plină de învăţăminte.”

(După „Acum în Oltenia”, despre Antonie SOLOMON, Primarul Craiovei)

Recrutarea.
Arad.

Timişoara, Petroşani şi Bacău.

Rîmnicu Vîlcea şi Turnu Măgurele.
Ultima vacanţă. (Teliuc, Hunedoara, Făgăraş, Braşov.)

Savin BADEA

21. RECRUTAREA

22. ARAD

23. TIMIOŞOARA, PETROŞANI ŞI BACĂU. IAR GABY.

24. RÎMNICUL VÎLCEA ŞI TURNU MĂGURELE

25. ULTIMA VACANŢĂ (TELIUC, HUNEDOARA, FĂGĂRAŞ ŞI BRAŞOV)