2. ŢAŢA ROZA
Dragoste la prima vedere! Zis şi făcut. Prin septembrie, Costică Bădescu-Rudari, însoţit de soţii Sava şi Boşca Ivanovici, se prezentă în peţit, la Văibăreasca, ţaţa Roza, tartorul casei, pîinea şi cuţitul. Costică i-a adus Angelicăi o cutie cu bomboane de ciocolată, Miţei un batic roz şi Rozaliei o broboadă neagră. Alte detalii nu mai contează. Dar Angelica, nu-i şi nu-i.
- Eu şi Pavel, răposatul, ne-am luat la
- Ei, Madam Roza, alte vremuri, alte poveşti de-amor! zice Olimpia, să nu tacă. Dar unde-i fata?
- O trimesei în Tîrgu’ de-Afar’, să cumpere de-ale gurii…Uite, mă, Costică, ce-ţi cer eu, oftă Roza, Mama-Mare, a mai mare. Să fii bărbat bun şi bun gospodar, să ţii casa lună, ca şi nouă, ai trei femei în familie, cinci guri de hrănit, că nouă un gospodar priceput şi harnic ne trebuie. Să ne scoţi din sărăcie. Priceput şi harnic, înţelegi? Vezi tu, vremurile-s grele: s-aude că va fi război…
- Lasă-l, Madam Roza, că ştie Costică ce face: e băiat subţire, citit, bine crescut, umblat prin lume…Ziarist, de! La noi, la cîrciumă, el învîrte tot! El ne ţine cîrciuma.
- Ciocu’ mic, Boşculeaso! Mă iei tu cu zaharicale! Rahat cu apă rece! Eu vreau să fie gospodar! Şi să nu se ia de Miţa, că-l omor, îl omor cu mîna mea! Observ că-s cam de-o samă…S-o iubească pe Angelica, că de-aia îi dau fată mare, fată de oraş, tînără, floare, virgină, de 16 ani! De mîine le dau şi casa…le dau tot, casa copiilor mei! Îi chem pe toţi, băieţii, tuspatru, şi fata, cinci, să facem actul, mai ales că n-am fost întrebată, mai întîi eu, de afacerea asta. Băieţii mei sunt toţi la casele lor, iar casa asta este casa mea! Tu, Boşculeaso, să fi discutat mai întîi cu mine...
Domnului Costică i-a cam pierit piuitul, dar mai ales cînd şi-a văzut aleasa, o codană frumoasă, cu piersici în obraji, cu ochi albaştri, pişăcioşi. Cîteva lacrimi de fătă neştiutoare i-or fi scăldat obrajii, mai ales că dăduse norocul peste ea, aducîndu-i în cale un bărbat în toată puterea cuvîntului, brunetul fălcos, cum nici nu visase. Contrast ca-n basme. El ochi negri-căprui, ea ochi albaşti bleu-ciel; el brunet, ea blondă.
„Că sînt nevinovat de nepriceput, pe moment, asta nu se poate afla – îşi zise, fireşte, în gînd, ziaristul – pînă să se afle va mai curge apă pe Jii şi-om mai vedea... Bani să fie, gospodăria merge de la sine, se zice!”
- Nunta n-o s-o facem la Castel, ci la Casa Bibescu, în Parc!, hotărî Rozalia Vaibăr, după ce primi promisiunea Domnului Badea că va face nuntă cu lux.
Rozalia fugise din trenul Contesei: „Orient Expres”-ul nu se inventase încă, pe-atunci; era învăţată cu luxul şi îi plăcea să se dea mare. Se măritase cu Pavel Vaibăr (Weiber) în oraşul de pe Bega,
Ţaţa Roza l-a informat repede pe Costică despre neamurile miresei, nepoată-sa:
- Cel mare, Costică, şi-a luat casă în Romaneşti, pe strada Dunării, şi este meşteşugar de mărunţişuri, face site şi ciururi, pentru mălai şi făină, talent de neamţ, de morar, ce vrei!, aşchia nu sare mai departe de trunchi. Petruş este muncitor tipograf, zeţar, va să fie cîndva maistru; este şi el căsătorint tot în Craiova, pe Brestei. Mărinică şi-a găsit norocul, cu casă cu tot, la Rîmnicu Vîlcea. Numai Colă se ţine mai aproape de fusta mamă-si, pe strada Poteraşi, Domnul Tudor, la doi paşi, la nici două sute de metri, şi este şi el căsătorit, cu Ioncica, noră-mea, de la Apele Vii. Pe Colă l-a dus Petruş la tipografie; la cartonaj şi l-a făcut după un timp zeţar. Colă o s-o ia la tipografie şi pe Angelica, dacă va trebui să muncească şi ea, la nevoie...
Despre Miţa o să-ţi povestesc mai tîrziu. După ce mîncăm. Masa este gata.
Ţaţa Roza oftă din rărunchi, de ţi se rupea sufletul:
- Miţa a rămas cu mine, în Calea Tîrgului, şi s-a căsătorit cu un om mai firav, Nicolae Văduva, om cu o sănătate şubredă, tuberculos, bietul de el s-a prăpădit acum 4 ani şi a lăsat-o pe Miţa cu două fete mici, Angelica şi Elvira, ambele de naţionalitate română şi de religie creştin- ortodoxă. Cînd a murit, Nicolae (la 23 august 1924), a avut 28 de ani. A fost întîi tîmplar şi a ajuns cîrciumar şi negustor, aici, în strada Tîrgului nr. 182. Angelica, atunci cînd i-a murit tatăl, avea numai 2 ani şi 4 luni (născută la 29 aprilie 1922), iar Elvira numai 1 an şi 3 luni (născută în casa părinţilor săi, la 3 mai 1923, ora 18). Elvira a murit tînără, la nici 14 ani. Dacă ar fi trăit, în casa asta, ai fi găsit patru graţii, cum ne rîde Şerbăneasca. Nişte birocraţi, lefegiii, modificară numele Miţei, rămasă văduvă, din Văduva o făcură Văduvescu. Dintre rudele lui Nicolae, mai există acum doar un birjar, ca toţi bijarii, cu trăsură cu capră. Locuieşte în Crucea de Piatră, pe strada General Magheru, în mahalaua noastră.
După ce oftă iar, adînc, ţaţa Roza continuă să depene povestea familiei:
- Miţa încercă să se recăsătorească, dar pînă acum i-a mers foarte prost: da' măcar s-a ales cu Ţuţu, copil din flori. Adevărul a fost aşa: Miţa (Maia mea, cum îi zic eu) a încercat o căsnicie cu un poştaş din Segarcea, care avea şi el două fete. Şi-a adus şi ea fetele, la el, la Segarcea, pe Angelica şi pe Elvira. Acasă, la Craiova, am rămas numai eu, cu moşul meu, Pavel, încă în viaţă. La Segarcea, norocul a părăsit-o curînd, căci soţul (fără să-i facă acte de căsătorie) o bătea beat - asta, ce ştiu eu bine - dar din alte spuse, am aflat că poştaşul îşi părăsise nevasta şi-o adusese pe Miţa de la Craiova cu fetele, în casa lui, iar fapta lui n-a fost pe placul părinţilor săi, ţărani get-beget, cu iubire de dreptate, care au ţinut mult la nora lor. O goniră din casă pe fata mea, a intrusă, cu fetele ei cu tot. Numai că la întoarcerea în Craiova, cînd i se făcuse lehamite de acest al doilea bărbat, măritiş în care a fost mai mult slugă decît nevastă, îl născu pe Nicolae , adică pe Ţuţu, ăsta micu. Copilul a fost botezat în amintirea primului ei soţ, soţ iubit cu dragoste, punîndu-l naş pe Colă, şi-i ziseră Ţuţu, din alint - aşa cum altuia i-ai zice Bebe - şi Ţuţu o să-i rămînă numele pînă la adînci bătrîneţi...
Sub vremuri, toţi s-au risipit pe pămînt sau pe sub pămînt, aşa că, după ce muri Pavel, în casa de lîngă Islazul Fîntînii au rămas singure cele trei femei, graţiile. Şi Ţuţu. Iar Costică a ajuns, pe lîngă ele, stîlpul casei.
Casa... Am poreclit-o, în glumă, „
„ACT DE VÎNZARE
Subsemnatul Niţă P. Zegheanu, comersant din Craiova, declar că am vîndut şi vînd de veci Domnului Pavel Veiber şi soţiei sale, Rozalia Veiber, ambii soţi din Craiova, un loc de casă, împreună cu casa de pe dînsul, compusă din: două camere şi cuhnie, cu curtea împrejmuită cu stobori. Locul are întinderea: dinspre răsărit de 16 ½ metri, dinspre apus 21 metri, la miază-noapte ( nord) are 14 metri şi dinspre miază-zi, 17 metri. Imobilul este situat în Craiova, suburbia Oota (mahalaua Crucea de Piatră), Calea Tîrgului nr. 150 şi se învecinează la răsărit cu Islazul Fîntînii, la apus cu Elisabeta Radu Gr. Soreanu, la miază-noapte cu Calea Tîrgului şi la miază-zi cu strada Poteraşi, cumpărat de mine cu actul autentificat de Tribunal Dolj la nr. 3926/898, pe care l-am dat cumpărătorilor.
Preţul acestei vînzări este cu lei una mie (1000) lei, pe care l-am primit deplin de la cumpărători, acum, la facerea actului, şi tot de acum susnumiţii vor lua imobilul în posesiune, liber de orice sarcină.
Noi, cumpărătorii, suntem mulţumiţi pe imobilul cumpărat şi am numărat tot preţul.
Niţă P. Zegheanu, cu proprie semnătură;
Pavel Veiber, cu proprie semnătură;
Rozalia Veiber, prin punere de deget, neştiind carte;
Redactor şi scriitor, Michail Augiulescu, avocat.
1906 Septembrie 6,
Casa mai fusese cumpărată, prima dată, de Niţă P. Zegheanu, comerciante din Craiova, de la Stancu Ion, zis Totora, din comuna Amărăşti, plasa Ocolul Amaradia, Doljiu, de la Stan Ioan Butoi, zis Stănăşel Ioan Tutora, agricultore din Craiova şi de la Mitu Trandafirescu, comerciante din Craiova, la 31 octombrie 1898. Casa fusese moştenită de cei trei vînzători la 13 ianuarie 1881. Preţul era (de astă dată) de 1900 lei. Dimensiunile erau în stînjeni şi palme (corespunzător în metri, 1 metru egal cu 2 stînjeni sau cu 4 palme). Vecinătăţile au rămas aceleaşi. Numai comercianţii au ştiut să semneze. Cei doi Tutora au pus degetul la iscălitură. Actul are timbru sec (se vede doar în lumină) şi timbru fix (tipărit), de 10 lei.
Casa fusese şi ipotecată: la 23 iulie 1901 de Niţă P. Zegheanu pentru suma de 2000 lei, pentru un an de zile, bani împrumutaţi de la alt „comerciante” din
In decembrie 2006, întîmplarea face să ridic, împreună cu nişte fete de liceu, pe un bătrînel beat, căzut pe rigola din faţa casei mele. Cînd s-a văzut în picioare, a ciocănit cu degetul în gard, şi-a arătat spre casă:
- Asta e casa bunicului meu, Niţă Zegheanu !
N-am zis nimic. Ce să zic? Dumnezeu are grijă şi de beţivi şi de nebuni.
Socotind după ultima dată atestată prin acte - 13 ianuarie 1881 - casa ar cam avea, acum, în 2008, pe puţin, 127 de ani. Din casa veche au rămas numai patru pereţi şi cîteva cărămizi, din care am făcut o casă nouă.
La 13 octombrie 1938, Ţaţa Roza semnă primul ei „decret”, dînd cu subsemnatul, cu degetul, pe următorul:
„ACT DOTAL
Subsemnata Rozalia P. Vaiber, domiciliată în Craiova, strada Împăratul Traian No. 184, la trecerea în căsătorie a nepoatei mele de fiică, Angela Văduvescu, din Craiova,strada Împăratul Traian No. 184, ce voieşte să contracteze cu Domnul Constantin Gr. Badea, domiciliat în Craiova, Bulev. Carol No. 16, declar că îi constitui dotă, în mod definitiv şi irevocabil, următoarea avere:
Toate drepturile mele care mi se cuvin mie asupra imobilului situat în Craiova, strada Împăratul Traian No. 184, imobil care se învecinează la Răsărit cu Islazul Fîntînii, la Apus cu Ion Şerban, la Miază-noapte cu strada Împăratul Traian şi la Miază-zi cu strada Poteraşi. Acest imobil a fost cumpărat în întregime de mine şi defunctul meu soţ, Pavel Veiber, prin actul de vînzare autentificat de Tribunalul Dolj şi transcris sub No. 5387 din 1906, acelaşi Tribunal, astfel încît drepturile mele în acest imobil sunt jumătate. În consecinţă, subsemnata declar că îi constitui dotă toate drepturile ce mi se cuvin în acest imobil. Subsemnata îmi rezerv dreptul ca tot timpul vieţii mele să locuiesc într-o cameră din dependinţele imobilului, iar după încetarea mea din viaţă, nepoata mea va intra în deplină stăpînire a drepturilor mele constituite dotă.
Ambii soţi vor putea să facă cu imobilul orice vor crede de cuviinţă, nepoata mea putînd, cu autorizaţia soţului, şi fără să mai ceară vreo prealabilă autorizare a justiţiei, prin derogarea de la dispoziţiunile dreptului comun, putînd să-l înstrăinrze şi cu banii obţinuţi din vînzare să facă ce va crede de cuviinţă, spre folosul căsniciei.
Intrarea în posesie a drepturlor constituite dotă, va avea loc chiar de azi, data autentificării actului.
Evaluez pentru fisc averea constituită dotă la suma de lei 12.000 (două spre zece mii).
Subsemnaţii viitori soţi, declarăm mulţumire pe cuprinsul actului şi primim cu recunoştinţă averea constituită dotă.
Subsemnaţii, Angela Văduvescu şi Constantin Badea, viitori soţi, declarăm că scutim pe Dl. avocat redactor de cercetarea registrelor de sarcini.
Făcut astăzi, 13 Octombrie 1938, în
Rozalia P. Weiber (a pus degetul, neştiind carte; se vede amprenta).
Angela Văduvescu
Const. Gr. Badea
Redactor, cunosc părţile, Gogu Socoteanu. Avocat.
In aceiaşi zi, străbunica Roza mai dădu încă un „decret”: îşi chemă la ordine pe trei din copiii ei:
„România
Grefa Tribunalului Doljiu, Secţia I-a.
CERTIFICAT
Subsemnatul grefier de pe lîngă Tribunalul Dolj, secţiunea I, observînd registrul pentru primirea şi trecerea declaraţiunilor de renunţări şi acceptări de succesiuni pe anul 1938;
Certific că Domnii:
Constantin P. Weiber, din Craiova, strada Dunării No. 16,
Petre P. Weiber, din Craiova, strada Viorelelor No. 13, şi
Nicolae P. Weiber, din Craiova, strada Domnul Tudor No. 114,
au declarat că renunţă la succesiunea defunctului lor tată, Pavel Weiber.
Drept pentru care am eliberat prezentul certificat.
Grefier, D. Ştefănescu (copie, la 20 mai 1941).”
Mărinică P. Weiber trimite acelaşi tip de certificare de la Tribunalul din Rîmnicu Vîlcea. S-a mai făcut şi o convenţie matrimonială, la care Miţa, „mama miresei, a consimţit”, autentificată de tribunalul Dolj, S.III, la No. 4342/1938, Octombrie 13.
2007…ELY... Mă podidesc amintirile. Nu plîng. Toţi, aproape toţi, sunt morţi. Este vorba de persoanele (aici, personajele) de mai sus. Sînt întrerupt de un e-mail, un mesaj.
„Cînd simţi că vrei să mori, gândeşte-te că alţii ar da orice să trăiască... Iubeşte-ţi viaţa, părinţii şi prietenii. E cel mai de preţ lucru. Este luna internaţionala a prieteniei. Trimite acest mesaj tuturor celor pe care îi consideri prieteni. Dacă nu primesc acest mesaj inapoi, înseamană că nu îmi eşti prieten.”
Îi răspund:
„Dragă domnişoară Eli,
Îţi retrimit mesajul. La mulţi ani, tatălui tău, ţie şi celor dragi ţie!
Savin Badea”
Aseară l-am sărbătorit pe tatăl său, pentru 52 de ani. Ea are 18. Este studentă la două facultăţi. Scriam despre strămoşii mei, despre părinţii mei. Puştoaica mi-a mulţumit pentru retrimiterea mesajului. Aseară i-am spus sărbătoritului că romanul meu se va încheia cu cuvintele:
" - Vă "blestem" să aflaţi Adevărul!"
Ştiinţa - istoria, de pildă - tocmai asta şi face: află noi adevăruri ştiinţifice - istorice, de pildă. La „cazna” asta Însuşi Dumnezeu ne-a pus, pe noi, oamenii, dîndu-ne Raiul de pe Pămînt – să găsim, în măsura în care sîntem capabili să aflăm, cît mai multe adevăruri - spre binele şi fericirea tuturor.
La 22 Octombrie 1938 are loc căsătoria civilă, celebrată la Casa Comunală. Mirele: Constantin Gr. Badea, 34 ani, comerciant, ortodox, din Craiova, Bul. Carol, 16; născut la Rudari, Dolj, la 23 septembrie 1904. Părinţii: Grigorie şi Ioana Badea, din Rudari. Mireasa: Angelica N. Văduvescu, 16 ani, casnică, ortodoxă, din Craiova , strada Tîrgului, 184, născută în Craiova, la 29 aprilie 1922. Părinţii: Defunctul Nicolae Văduva şi Maria Văduvescu. Martori: Olaru Dumitru, pensionar militar, strada Domnul Tudor No. 118 şi Mihai M. D. Ilie, comersant, strada Împăratul Traian No. 12 (după extrasul din 14 Octombrie 1943). Diferenţa de vîrstă: 18 ani ! Optsprezece!
Iar la 23 Octombrie 1938:” Nuntă la Castel” n-a fost să fie. Părinţii mei ar fi vrut să facă nunta la Castelul din Parcul Bibescu (Romanescu), unde Emil Gîrleanu a turnat primul film românesc, „Cetatea Neamţului”, dar nu s-a putut. Castelul cu pricina (cel din Parc) face parte din ansamblul romantic imaginat de arhitectul peisajist francez Emil Redont, ajutat de fratele său, Jules, şi de Emil Pinard. Castelul medieval, un Castel în ruină. Parcul Romanescu sau Parcul Bibescu se numeşte aşa, deoarece primarul Craiovei, Nicolae Romanescu, cel cu iniţiativa înfiinţării parcului, l-a amplasat pe un teren cumpărat, în 1853 de la Iancu Bibescu, frate de Domn. Această vilă sau palat, are un ring de dans - pe acest ring am dansat, nu o dată, şi eu. Atunci nu realizam că acolo a fost şi nunta părinţilor mei. Mi-e foarte drag acest Parc. Nunta părinţilor s-a făcut în vila în care, mai tîrziu, a fost o casă de creaţie a pictorilor craioveni, idee care a rezistat doar cîţiva ani. Naşi lor au fost Boşca şi Sava Ivanovici - Boşculeasa. Şerbăneasca i-a pus cavaleri de onoare pe Michi şi Ţuţu, iar Florentina, sora lui Michi, fraţi vitregi, a fost domnişoară de onoare . Fraţii celor două Miţe au format două cete veritabile, pe două tabere, şi au colaborat la bunul mers al petrecerii.
Mare tărăboi, mare, la nuntă: de la Lînga, din Gherceştii Craiovei, au venit „antica” iubire a tatălui meu, împreună cu soră-mea, Leana. Cine oare să le fi spus? Poate moş Grigore? Poate Lenuţa, sora lui taică-meu? A rămas enigmă. Unchiul Mitică, chelnerul, şi unchiul Costică Vaibăr, ciurarul, îşi adunară cetele şi temperară scandalul, îmbuibîndu-le cu demîncare şi băutură pe bietele femei, mama de aceiaşi vîrstă cu mirele şi Leana cu cîteva zile mai mare decît mireasa! Mai mult bete decît înfuriate, cele două se integrară în iureşul nunţii, petrecură un timp, jucînd chiar şi-n hora miresei, ca să dea exemplu. Ce ţi-e şi banul: aduce şi fericire, cînd nici nu te-aştepţi… După exact 30 de ani se mai făcea o nuntă...
Tatăl meu nu era om bogat, nu ştia să facă avere. Din contră, ale tinereţii valuri îl făcuseră să cheltuiască tot ce cîştiga. Dar odată intrat în tagma cîrciumarilor, care se alintau comersanţi - Boşca Ivanovici, Gambeta Popescu, cumnatul lui Traian Demetrescu, poetul proletar, Gîrlea şi Monţescu - învăţă ţinerea contabilităţii la cîrciumari, strînse cîteva parale, cît s-o poată cumpăra pe arhi-neştiutoarea, îngerul blond, Angelica Ţaţei Roza. Aşa s-ar zice. Dar nici averea lui Moş Grigore n-a tocat-o – i-a lăsat-o toată Miţei, el şi cu toţi fraţii lui, risipiţi prin ţară - Lenuţa, Mitică şi Nicolae. L-au însurat babele, dar, totuşi, totuşi, a fost şi dragoste la prima vedere. Dragoste mare, cu gelozie multă.
Mi-aduc aminte cum îi cînta tatăl meu mamei:
„ - Ce bine-i lîngă tine,
De-ai şti cît e de bine,
Aici m-aş cuibări,
N-aş mai pleca de-aici:
Ce bine-i lîngă tine!…”
Eu îi îngînam: „ – Aici m-aş curbări…” Angela, total aeriană, neştiind ce-a dat peste ea; Costică, în picaj, ca din Lună, ca Bimbirică astronautul, luat pe nepregătite. Rezultatul: am avut un frate, pe primul născut, Octav, care a murit la nici măcar un an. Octavian este un nume de botez repetat în neamul lui Vaibăr. Fie nepriceperea celor trei femei, fie vremurile, i-au fost însă potrivnice. Erau vremuri grele – începuse al Doilea Război Mondial.
Tatăl meu a fost concentrat la Regimentul I Dolj. Pe Amaradiei, i-a avut camarazi de armată , printre alţi rudăreni, pe fraţii Costică şi Mărin, ai lui Dinuţu. Pache, vizitîndu-l pe Costică acasă, şi-a pus în gînd s-o mărite pe Lucia, fala lui, cu... Ţuţu.
Părinţii mei s-au iubit cu folos şipentru mine: de Sfînta Maria, la 15 august 1941, de ziua de botez a Maiei - Maria, Miţa. Nimeni, dar nimeni, nu adaugă la viaţă şi viaţa intrauterină, că ea este începutul începuturilor. La mine, după „legendă”, cauza naşterii premature a fost o „pară mălăiaţă”, la care „a poftit” maica mea şi care a scurtat această viaţă „în origine” la 7 luni. Nişte talaş ar fi „influenţat” şi părul meu auriu şi cele două albăstrele, ochii ochii mei. Mult mai tîrziu, mi-am întîlnit un fel de „sosie” mai mică, pe care l-am poreclit „Păr de Aur”, ca-n basme, aşa cum eram eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu